Jurnal de călătorie. Paris
Mi s-a părut mereu complicată meseria de jurnalist, mai ales atunci când am mers în locuri unde nu m-a impresionat nimic, locuri atât de lipsite de viaţă, atât de banale, cu aşa mult formalism încât îmi spuneam că mi-am greşit vocaţia, că mi se datorează în mod cert faptul că nu am reuşit să găsesc ceva atractiv şi că nu am fost în stare să scot o fărâmă de interesant. Mă îngrijoram şi mă gândeam la o soluţie să umplu totuşi pagina ce mă aştepta goală şi cam nerăbdătoare. Dar, oricât ar fi fost uneori de triste lucrurile, pentru mine, cel fără nicio idee, apărea mereu salvarea. Mă consolam cu ideea că, dacă la finalul timpului dedicat scrisului nu va ieşi nimic mulţumitor, voi scrie despre cum nu pot să scriu, şi, cu certitudine, câteva pagini de calculator îşi vor da ghes către tipar. Nu mi s-a întâmplat însă să scot AS-ul din mânecă niciodată până acum, pentru că lucrurile au mers, paginile au ieşit, am mai completat cu poze, cu impresii din viaţă, cu banalităţi etc. În seara aceas