-

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Noaptea de adio

-
Imagine
...Fata privea tăcută, pe fereastră. Din când în când îmi mai arunca o ocheadă, prinzând parcă un firicel din gândurile mele. Ne-am terminat ţigările în acelaşi timp şi am intrat, reluându-mi locul, cuminte, în comparti mentul de clasa întâi. Cu Prinţul Valkovski al lui Dostoievski în faţă păream un intelectual veritabil, poate un pic absent. Apoi am surprins-o studiindu-mă, după care, la scurt timp, a întins un picior pe marginea scaunului din faţa ei, adică pe al meu, atingându-mă uşor, cu glezna. M-am uitat la ea. A zâmbit. Cu acel zâmbet ştrengăresc, plin de dedesubturi, care spune întotdeauna mai mult. Cu ochii în carte, timid, am făcut faţă provocării cu brio, prefăcându-mă că nu am simţit absolut nimic. Valkovski însă se dusese undeva departe, ca şi celelalte personaje din roman şi din compartiment. Exista doar glezna ei, care păstra contactul într-un mod suspect de plăcut cu genunchiul meu. N-a trecut mult şi piciorul celălalt s-a întins aproape într-o poziţie similară, încadrâ...
Citiți mai multe

Judecata de apoi

-
Imagine
Pe Aurel Ivan l-am cunoscut undeva la ţară, în comuna Ţifeşti, judeţul Vrancea. Intrând la familia la care venisem, Aurel a văzut o revistă Viaţa militară (pe care o făcusem cadou gazdei) şi a început să citească. Răsfoia şi se oprea atent la câte un articol care-i aducea aminte, probabil, de momentele de cătănie, din vremea tinereţii, când era soldat la tancuri. A stat câteva secunde, după care a plecat aproape în fugă ca să revină cu două dosare. Primul conţinea o colecţie de caricaturi şi o revistă din anii ‘70, în care publicase câteva dintre ele şi obţinuse chiar un premiu, iar al doilea, un volum de poezii intitulat Arlechin de iarbă. Dar, este mult spus un volum... Era doar un caiet de matematică pe care mi l-a oferit pentru lectură. Şi am descoperit pe acele foi învechite o poezie oarecum ermetică, în stil apropiat de cel a lui Blaga, cu nişte asocieri de termeni şi o forţă a expresiei de-a dreptul cuceritoare. Aurel Ivan, omul care se autointitula un simplu ţăran, a reuşit să ...
Citiți mai multe

Un om, o chitară

-
Imagine
Au înnebunit salcâmii şi tu vrei să fiu cuminte… Dar vremea salcâmilor parcă a trecut, iar Doña Clara, căreia cavalerul i-a cântat atâta amar de vreme sub ferestre, e surdă. Muzica lui Tudor Gheorghe a rămas însă pentru orice îndrăgostit biletul de liberă trecere spre dragostea de oameni şi de neam. Şi a rămas la fel de adânc imprimată şi în sufletul generaţiilor de militari cărora artistul le-a transmis din margine de scenă, de la difuzorul radioului sau de pe ecran, dorurile sale de veşnic îndrăgostit şi, nu în ultimul rând, de fost soldat, ca şi ei. Da, Tudor Gheorghe n-a uitat perioada petrecută în cazarmă şi nici pe comandanţii care-l puneau să-şi aşeze periuţa de dinţi şi efectele militare într-o ordine care până atunci nu-l caracterizase. Am developat cu mare drag, pentru cititorii Vieţii militare, „între două avioane” - cum avea să remarce, oarecum surprins de ineditul momentului însuşi interlocutorul nostru, în aeroportul din Băneasa -, secvenţe de odinioară, când cel mai cun...
Citiți mai multe