Fecioara ceţurilor
17 mai 2007, Saint-Jean, Canada 
Ne grăbeam să urcăm în cele două autobuze care urmau să ne transporte o mie de kilometri, pe distanţa dintre Sain-Jean, acolo unde se afla baza militară, şi Niagara, locul atât de visat de cei peste 100 de militari, din 27 de ţări. Drept urmare, ne convenea să ne înghesuim în cele două autocare, să mergem vreo două zile, cu escală la un hotel drăguţ, în Trenton. Şi chiar dacă nu ne-ar fi convenit, la fel s-ar fi petrecut lucrurile.
Auziserăm multe lucruri bune despre Niagara şi implicit despre regiunea Ontario, deşi locuitorii din Québec nu prea agreau zona iar termenii în care descriau cascada nu erau tocmai elogioşi.
Ca întotdeauna, înainte de o plecare, am primit pliante cu materiale publicitare despre obiectivul turistic, de unde am reuşit să ne documentăm.
Ajunşi la hotel ne-am amuzat copios când un colonel slovac, care a fost primul fericit deţinător al cartelei de acces în cameră, s-a întors rapid protestând la faptul că fusese cazat împreună cu un alt coleg. Probabil că perspectiva de a dormi în acelaşi pat cu un bărbat nu îl încânta peste măsură. Aveam să constatăm însă că şi pe noi ne păştea aceeaşi soartă şi că zâmbetele ironice aveau să se transforme în curând într-un râs mai mult nervos. Dar asta se întâmpla la prima escală, pentru că la Niagara am avut parte de un hotel ireproşabil, de patru stele.
18 mai 2007
Iată-ne ajunşi în micul orăşel Niagara, un loc plin de viaţă, pe străduţele căruia trebuie să vorbeşti tare şi foarte clar pentru a învinge zgomotul căderilor de apă, care se aude de la 40 de kilometri.
Cascada este divizata în două părţi de Insula Goat. Partea mai mare, (canadiană), se numeşte Horseshue Falls şi are o înălţime de 56 de metri, iar lungimea crestei este de aproximativ 700 de metri. Cealaltă parte, American Falls, de pe teritoriul SUA, are o înălţime de 58 de metri, dar lungimea crestei de doar 320 metri. Din cauza caderii puternice de apă se formează o ceaţa prin care se filtrează lumina soarelui, dând nast
ere unui mare număr de curcubee. De-a lungul anilor, cascada a atras numeroşi cascadori, actori, cupluri de romantici, personalităţi celebre sau simpli turişti. Legenda spune ca indienii din zonă aruncau în fiecare an în cascadă o fată frumoasă, pentru a-l îmbuna pe zeul tunetelor. De aici s-ar părea că vine şi numele dat ambarcatiunii care se aventurează pe apa pulverizată, pana la baza cascadei: Maid of the Mist adică Fecioara ceţei.
Pe malul cascadei este aproape imposibil să stai. De fapt, mai degrabă pe esplanada de unde se poate admira căderea masivă de apă. Dacă ai un aparat de fotografiat, şi nu văd cine ar merge acolo fără, obiectivul va fi imediat plin de picături iar pozele, desigur, ratate. Ca puncte deosebite de atracţie ar fi vaporaşul (Maid of the Mist) care te duce până aproape de cascadă, dar care era în concediu când am fost noi şi tunelele săpate în spatele pânzei de apă, unde zgomotul este cu adevărat infernal.
Skylon Tower care seamănă ca şi stil architectural cu CN Tower, din Toronto (cea mai înaltă construcţie din lume) este locul de unde se pot admira în voie cele două cascade, americană şi canadiană, de unde se poate avea o panoramă excelentă asupra oraşului şi de unde noaptea, când cascadele sunt iluminate în diferite culori, se pot face, probabil, cele mai reuşite fotografii.
Orăşelul Niagara (îi spun aşa pentru că nu pare mai mare decât Sinaia) primeşte anual 40 de milioane de turişti, ceea ce înseamnă mai mult cu vreo zece milioane decât populaţia Canadei. Străzile sunt pline de viaţă, oraşul fiind parcă scena unui film în care se amestecă personaje celebre din desene animate şi filme: Pantera Roz, care face cu mâna din vârful unui turn, King Kong după ce a răsturnat o clădire pe al cărei perete încearcă să se caţere cu disperare o fantomă, omul păianjen care vorbeşte cu Green Goblin, rivalul său din
film, un castel al lui Dracula, amenajat ca într-un desen animat, un parc cu dinozauri din care răsună zgomote care te transpun imediat într-o lume dispărută, o reprezentare la scară a frumoasei actriţe Angelina Jolie, un carusel şi multe alte minunăţii care te fac imediat să regreţi că nu mai eşti copilul care pe vremuri nici nu-şi imagina că există aşa ceva pe lume.
Peste tot magazine pline de suveniruri, cu obiecte made în China, desigur, iar printre acestea, frunza de arţar sau elanul canadian erau la mare putere.
Pentru excursiile organizate de şcoală, aveam două variante,
de regulă, în ceea ce privea masa. Ori se rezervau locuri pentru tot grupul şi se stabilea ora şi locul de servire a mesei, ori ni se dădea o anumită sumă şi puteam să ne alegem noi restaurantul şi implicit ora la care aveam să mâncăm. Aici a fost aleasă varianta de pe urmă. Ne plimbam deja de vreo două ore prin oraş, făcuserăm sute de poze la cascadă (poze, nu fotografii) şi ne gândeam că ar fi timpul să cheltuim cei câţiva dolari primiţi pentru masă. Ne-am îndreptat către cel mai simpluţ loc apărut în faţa ochilor. Un local, culmea, chiar lângă Dracula (o casă la fel de kitsch, care exploatează mai bine decât noi legenda domnitorului român), pe care scria simplu: Restaurant.
Aveam să constatăm rapid că era un local cu uşor specific românesc din vremea comunismului, în care o chelneriţă, care vorbea şi româneşte, ne-a repezit către o masă, iar mâncarea foarte scumpă nu ne-a mulţumit în niciun fel.
PS. Dacă ajungeţi în zonă, puteţi ocoli acel loc neigienic, indecent şi foarte scump, care se numeşte simplu, Restaurant. Chiar dacă este unul de-al nostru.
Ne grăbeam să urcăm în cele două autobuze care urmau să ne transporte o mie de kilometri, pe distanţa dintre Sain-Jean, acolo unde se afla baza militară, şi Niagara, locul atât de visat de cei peste 100 de militari, din 27 de ţări. Drept urmare, ne convenea să ne înghesuim în cele două autocare, să mergem vreo două zile, cu escală la un hotel drăguţ, în Trenton. Şi chiar dacă nu ne-ar fi convenit, la fel s-ar fi petrecut lucrurile.
Auziserăm multe lucruri bune despre Niagara şi implicit despre regiunea Ontario, deşi locuitorii din Québec nu prea agreau zona iar termenii în care descriau cascada nu erau tocmai elogioşi.
Ca întotdeauna, înainte de o plecare, am primit pliante cu materiale publicitare despre obiectivul turistic, de unde am reuşit să ne documentăm.
Ajunşi la hotel ne-am amuzat copios când un colonel slovac, care a fost primul fericit deţinător al cartelei de acces în cameră, s-a întors rapid protestând la faptul că fusese cazat împreună cu un alt coleg. Probabil că perspectiva de a dormi în acelaşi pat cu un bărbat nu îl încânta peste măsură. Aveam să constatăm însă că şi pe noi ne păştea aceeaşi soartă şi că zâmbetele ironice aveau să se transforme în curând într-un râs mai mult nervos. Dar asta se întâmpla la prima escală, pentru că la Niagara am avut parte de un hotel ireproşabil, de patru stele.
18 mai 2007
Iată-ne ajunşi în micul orăşel Niagara, un loc plin de viaţă, pe străduţele căruia trebuie să vorbeşti tare şi foarte clar pentru a învinge zgomotul căderilor de apă, care se aude de la 40 de kilometri.
Cascada este divizata în două părţi de Insula Goat. Partea mai mare, (canadiană), se numeşte Horseshue Falls şi are o înălţime de 56 de metri, iar lungimea crestei este de aproximativ 700 de metri. Cealaltă parte, American Falls, de pe teritoriul SUA, are o înălţime de 58 de metri, dar lungimea crestei de doar 320 metri. Din cauza caderii puternice de apă se formează o ceaţa prin care se filtrează lumina soarelui, dând nast
ere unui mare număr de curcubee. De-a lungul anilor, cascada a atras numeroşi cascadori, actori, cupluri de romantici, personalităţi celebre sau simpli turişti. Legenda spune ca indienii din zonă aruncau în fiecare an în cascadă o fată frumoasă, pentru a-l îmbuna pe zeul tunetelor. De aici s-ar părea că vine şi numele dat ambarcatiunii care se aventurează pe apa pulverizată, pana la baza cascadei: Maid of the Mist adică Fecioara ceţei.Pe malul cascadei este aproape imposibil să stai. De fapt, mai degrabă pe esplanada de unde se poate admira căderea masivă de apă. Dacă ai un aparat de fotografiat, şi nu văd cine ar merge acolo fără, obiectivul va fi imediat plin de picături iar pozele, desigur, ratate. Ca puncte deosebite de atracţie ar fi vaporaşul (Maid of the Mist) care te duce până aproape de cascadă, dar care era în concediu când am fost noi şi tunelele săpate în spatele pânzei de apă, unde zgomotul este cu adevărat infernal.
Skylon Tower care seamănă ca şi stil architectural cu CN Tower, din Toronto (cea mai înaltă construcţie din lume) este locul de unde se pot admira în voie cele două cascade, americană şi canadiană, de unde se poate avea o panoramă excelentă asupra oraşului şi de unde noaptea, când cascadele sunt iluminate în diferite culori, se pot face, probabil, cele mai reuşite fotografii.
Orăşelul Niagara (îi spun aşa pentru că nu pare mai mare decât Sinaia) primeşte anual 40 de milioane de turişti, ceea ce înseamnă mai mult cu vreo zece milioane decât populaţia Canadei. Străzile sunt pline de viaţă, oraşul fiind parcă scena unui film în care se amestecă personaje celebre din desene animate şi filme: Pantera Roz, care face cu mâna din vârful unui turn, King Kong după ce a răsturnat o clădire pe al cărei perete încearcă să se caţere cu disperare o fantomă, omul păianjen care vorbeşte cu Green Goblin, rivalul său din
film, un castel al lui Dracula, amenajat ca într-un desen animat, un parc cu dinozauri din care răsună zgomote care te transpun imediat într-o lume dispărută, o reprezentare la scară a frumoasei actriţe Angelina Jolie, un carusel şi multe alte minunăţii care te fac imediat să regreţi că nu mai eşti copilul care pe vremuri nici nu-şi imagina că există aşa ceva pe lume.Peste tot magazine pline de suveniruri, cu obiecte made în China, desigur, iar printre acestea, frunza de arţar sau elanul canadian erau la mare putere.
Pentru excursiile organizate de şcoală, aveam două variante,
de regulă, în ceea ce privea masa. Ori se rezervau locuri pentru tot grupul şi se stabilea ora şi locul de servire a mesei, ori ni se dădea o anumită sumă şi puteam să ne alegem noi restaurantul şi implicit ora la care aveam să mâncăm. Aici a fost aleasă varianta de pe urmă. Ne plimbam deja de vreo două ore prin oraş, făcuserăm sute de poze la cascadă (poze, nu fotografii) şi ne gândeam că ar fi timpul să cheltuim cei câţiva dolari primiţi pentru masă. Ne-am îndreptat către cel mai simpluţ loc apărut în faţa ochilor. Un local, culmea, chiar lângă Dracula (o casă la fel de kitsch, care exploatează mai bine decât noi legenda domnitorului român), pe care scria simplu: Restaurant.Aveam să constatăm rapid că era un local cu uşor specific românesc din vremea comunismului, în care o chelneriţă, care vorbea şi româneşte, ne-a repezit către o masă, iar mâncarea foarte scumpă nu ne-a mulţumit în niciun fel.
PS. Dacă ajungeţi în zonă, puteţi ocoli acel loc neigienic, indecent şi foarte scump, care se numeşte simplu, Restaurant. Chiar dacă este unul de-al nostru.
Publicat in Observatorul militar, Nr. 36, septembrie 2007, http://www.presamil.ro/OM/2007/36/14.pdf
Comentarii